Tartă cu budincă de orez şi portocale

Culoarea portocalie m-a dus întodeauna cu gândul la toamnă. Si la fel cum portocaliul e o culoare pe care fie o iubeşti, fie o urăşti, şi toamna e un anotimp cel puţin discutabil. Eu iubesc toamna, pentru că e un anotimp al contrastelor. Toamna face ca inima naturii să bată tot mai încet şi o amăgeşte cu o moarte lentă, dar o face într-un fel ludic şi foarte colorat. Aproape că nu te poti supăra pe ea, când te gândeşti la minunăţiile de frunze ruginii, la dovleci copţi  şi nuci, la zile însorite care îti mai gâdilă puţin orgoliul de văratic convins şi te lasă să speri, şi (în cazul meu), la toate lucrurile portocalii.

Pe lângă toamna cu toate culorile ei, mai iubesc şi budinca de orez. La nebunie. Si ca să nu fie prea banală, am făcut de două ori abracadabra, am îndesat-o în coji de tartă şi am introdus şi două portocale în scenariu. Nu e nimic deosebit, dar e un comfort food care arată şi bine.

Ingrediente

250 g aluat de tartă

125 g orez

400 ml lapte

3 linguri zahăr

1 linguriţă esenţă de vanilie (sau un baton de vanilie)

Zeama de la o portocală

Stafide (opţional)

O portocală tăiată felii pentru decor

Mai întâi se coc cojile de tartă, urmând procedeul standard¸ şi se lasă la răcit. Separat, se toarnă într-un vas cu fund dublu (sau de teflon) zeama de portocale, zahărul şi vanilia şi se lasă până ajung la punctul de fierbere. Apoi se adaugă orezul, amestecând constant. Incepeţi să turnaţi câte o cană de lapte şi lăsaţi orezul să fiarbă şi să prindă volum. Se amestecă din când în când, pentru a nu se arde orezul. Se repetă operaţiunea turnat lapte peste orez şi amestecat, până s-a fiert. Inainte cu 5-10 min să îl luaţi de pe foc, adăugaţi şi o mână de stafide.

După ce s-au umplut cojile de tartă cu budinca de orez, fie se lasă aşa, fie se mai ţin la cuptor 15-20 de minute. Eu nu m-am mai complicat, am trecut direct la pasul final: decorarea. Feliile de portocală trebuie curăţate de coajă pentru a putea fi aranjate mai uşor in orice formă se doreşte.

Cred că e cea mai scurtă şi mai simplă reţetă pe care am postat-o până acum. Dar de efect! Inchei dezmăţul portocaliu cu o melodie de suflet cu imagini de toamnă. Enjoy!

Crumble cu fructe caramelizate şi coacăze

E întodeauna dificil să reiei o activitate după o pauză lungă. Te gândeşti că ‘’ar trebui să’’, analizezi mental toate detaliile, îţi planifici că ‘’urmează să’’, şi cu toate astea cauţi pretexte să nu faci nimic. Şi asta, culmea, te frustrează şi mai tare. Dar să nu fim ipocriţi, cred că fiecare trece uneori prin astfel de faze şi e important să reiei activitatea cu pricina chiar şi mai târziu decât niciodată. Acum bineînţeles, toate astea nu au nicio legătură cu mine ;)

Voi spune doar, după această pauză lungă, că am avut motive întemeiate să nu mai postez nimic in ultima jumătate de an. Nu am avut starea necesară, inspiraţie şi linişte, lucruri esenţiale pentru a putea scrie, fotografia şi în general pentru a face orice lucru ieşit din rutină. Pe scurt, am plecat din România în iulie, cu căţel şi purcel dar fără motan (!), m-am mutat în casă nouă, am început să lucrez într-un colectiv nou, am preluat noi responsabilităţi, am plecat o lună in State, mi-am zugrăvit casa, m-am considerat fericită să am câţiva prieteni aproape (şi totuşi atât de departe de casă), am început să descopăr Belgia şi împrejurimile (şi să mă familiarizez cu sarcasmul specific zonei), am regretat că nu l-am cunoscut şi personal pe hoţul (hoaţa) care mi-a spart apartamentul (aş fi vrut să îi spun că nu e frumos ce a făcut!) şi am muncit cam mult.  Aşa că e timpul să revenim la oile noastre: Crumble cu mere pere caramelizate şi coacăze it is!

Ingrediente (pentru 4 persoane- dacă au mai mâncat ceva înainte)
2 mere
2 pere
100 g coacăze (proaspete sau congelate)
150 g zahăr
140 g unt
100 g făină
60 g cereale
50 g nucă tocată
Scorţişoară

Preparare

Se încinge cuptorul la 200° şi se pregăteşte un vas termorezistent. Eu am folosit două mai mici.

Se curăţă de coajă merele şi perele, se taie cubuleţe şi se pun pe foc cu două linguri de zahăr şi puţină scorţişoară, ca să îşi lase zeama. Pentru mai multă savoare, se pot ţine cubuleţele în zeamă de lamâie cam jumătate de oră. Se ţin pe foc cam 10 minute, până scade puţin zeama, dar în acelaşi timp fructele sunt încă întregi. Apoi se scurg.

Separat, se pun 60 de grame de zahăr la topit. Când s-a topit, se adaugă 60 de grame de unt, şi se amestecă până se formează sosul de caramel (nu e caramelul o invenţie minunată?). Apoi se adaugă merele şi perele, cele 50 de grame de nucă şi se mai amestecă puţin până se îmbibă toate fructele cu caramel. Se toarnă in vasul termorezistent, iar deasupra se presară coacăzele (eu am folosit congelate).

Intr-un alt bol, se adaugă făina, 80 de grame de zahăr, cerealele şi puţină scorţişoară. Separat, se topeşte restul de unt (80g) şi se lasă două minute la răcit. Apoi se toarnă foarte încet peste amestecul din bol, frământând doar cu vârful degetelor, pentru a păstra aspectul fărâmicios al crumble-ului. Se aşeaza peste fructe şi se bagă la cuptor pentru cca 35 min, până se rumeneşte.

Si cum ar zice prietenul meu imaginar, Hugo: Smakelijk!

Si apropo de ce ziceam mai devreme, poate vă recunoaşteţi şi voi în acest personaj:

 

Sunday Treats

Nu vreau să vă plictisesc cu încă o reţetă de tartă, cu toate că eu aş face una diferită în fiecare zi. Vreau doar să postez câteva fotografii făcute duminica trecută cu multă grijă şi atenţie, pentru că simt că fac progrese şi învăţ lucruri noi despre fotografie cu fiecare reţetă pe care o testez. Este un mod de relaxare perfect (pentru mine), chiar dacă nu implică neapărat şi o relaxare fizică (într-o bucătarie mică, e un adevărat challenge să prinzi unghiul potrivit şi lumina bună şi de multe ori nu e foarte comod…).

In timp ce mă pregăteam din nou de plecare, am descoperit o ciocolată pe băţ rămasă din ultimul lot adus din Belgia, aşa că mi-am încălzit nişte lapte şi mi-am făcut o delicioasă ciocolată cu lapte, după reţeta clasică. Ciocolata belgiană rules!

Dacă ajungeţi în Bruxelles şi vă interesează ciocolata şi în general gătitul, vă recomand două ‘must visit’-uri: magazinul Mmmmh! şi ciocolateria Zaabär, unde se organizează în fiecare sâmbătă cursuri de preparare a ciocolatei (şi a trufelor mai exact).

Tarta cu fructe de pădure cu care m-am delectat duminică e un fel de tartă alsaciană, unde doar am inlocuit merele cu fructele de pădure. E de preferat să nu puneţi totuşi fructele de pădure de la început, ci să lăsaţi compoziţia de ouă să se închege puţin, pentru ca fructele să rămână la suprafaţă.

Long live Chocolate and Tarts! Ce minune că cineva le-a inventat şi le-a combinat!

Tartă cu lămâi verzi, strugurei şi bezea

Din când în când mi se întâmplă să mă plâng de bucătăria mea (de 6 mp) şi să tot zic că mi-aş dori una mai spaţioasă în care să am loc să îmi aranjez toate ingredientele şi să mă mişc în voie. Dacă ar fi să îmi amenajez mâine bucătăria de vis, ar arăta în stilul ăsta (de vis!). Dar pe urmă stau şi mă întreb. Dacă ar avea 15 sau 20 sau 30 de mp, oare în cât timp mi-ar trebui una şi mai spaţioasă? Oare când nu aveam nicio bucătărie a mea şi niciun aragaz sau cuptor al meu, nu mi se părea un vis să am chiar şi numai 6 mp, dar ai mei? Nu ştiu dacă e vreun semn că îmbătrânesc sau altceva, dar am început să fiu mai calculată şi să mă gândesc de două ori dacă ceea ce îmi doresc e ceva de care chiar am nevoie sau e doar un moft la modă. Imi doresc telefon nou dar nu folosesc nici 60% din funcţiile actualului telefon. Imi doresc cameră foto profesională dar nu cunosc funcţiile şi nu sunt în stare să setez balansul de alb nici la cel pe care-l am. Imi cumpăr ţoale doar pentru că sunt la 70% reducere, iar acasă am dulapul burduşit. Cumpăr tot felul de obiecte inutile de decor de care mă plictisesc oricum în două luni. Gata, nu se mai poate aşa. Incepe curăţenia de primăvară, de îndată ce mă întorc acasă. Am plecat azi foarte pe fugă, jonglând între pusul lucrurilor în bagaj şi bătut albuşurile pentru bezea. Am făcut o mică tartă, doar aşa, să las şi eu ceva în urma mea şi să mă binedispun (asta până l-am văzut pe Funeriu două scaune mai în faţă în avion şi mi-a stricat toata buna dispoziţie...)

Ingrediente
250 g aluat de tartă
5 lămâi verzi (se va folosi zeama de la toate 5 şi coaja de la 2)
100 g unt
5 ouă (se vor folosi 3 ouă întregi, iar la 2 se separă gălbenuşul de albuş)
200 g zahăr
Esenţă de vanilie
Sare
Strugurei/ Coacăze roşii (câţiva ciorchini)

Preparare

In primă fază se coace coaja de tartă. Eu am făcut mai multe tarte mici de data asta. Din 250 g de aluat mi-au ieşit 7 tarte în forme de cca 7 cm în diametru. Se încinge deci cuptorul şi se pregătesc formele. E important să le ungeţi bine cu unt/margarină, ca să nu se prindă deloc şi să rămână întregi în final. După ce aţi întins aluatul în forme şi aţi îndreptat marginile, le ţineţi la cuptor la foc mic cca 30 min, până devin aurii.

Separat, puneţi într-un vas zeama de la cele 5 lămâi, coaja de la 2 lămâi, 130 g zahăr, sarea şi untul şi le lăsaţi până se dizolvă zahărul şi se topeşte untul, însă nu trebuie să fiarbă. In alt vas, bateţi 3 ouă întregi cu 2 gălbenuşuri timp de 1 min. Apoi începeţi să turnaţi încet peste ouă compoziţia de zeamă de lămâie. După ce s-au amestecat cele două compoziţii, mai puneţi pe foc câteva minute, până începe să se îngroaşe crema. Nu trebuie să fiarbă nici de data aceasta. Când s-a îngroşat, vărsaţi crema în coşul de tartă şi mai ţineţi cca 25-30 min la cuptor.

Pentru bezea, bateţi cele 2 albuşuri cu 70 g zahăr, un vârf de sare şi un strop de esenţă de vanilie într-un vas termorezistent. In primă fază bateţi albuşurile cam 3 minute la rece, după care veţi trece vasul pe aragaz şi veţi continua să le bateţi în baie de aburi. Doar aşa se va întări destul de tare bezeaua. Trebuie să stea ţeapănă în lingură, aşa:

Pentru decor, e bine să folosiţi un poş cu dui în formă de stea. Fie ornaţi numai marginea, cum am făcut eu, fie puteţi orna cu bezea toata suprafaţa tartei. Depinde ce gust vreţi să predomine. Eu am preferat să rămână mai acrişoară. Apoi mai ţineţi la cuptor maxim 10 min, sau folosiţi un arzător pentru a carameliza puţin bezeaua.

Ornaţi deasupra cu strugurei.

 

E bună şi combinaţia de gust, şi e reuşit şi efectul vizual. Si el e de aceeaşi părere...

Si pur şi simplu nu se poate abţine...

Un Tiramisù care te ridică instantaneu

De multe ori m-am întrebat dacă faptul că urmezi o reţetă scrisă de altcineva şi postezi rezultatul şi fotografiile de rigoare se cheamă că plagiezi.Teoretic nu, dacă menţionezi sursa. Dar oare fac asta toţi bloggerii culinari? Nu. Si oare înseamnă că plagiază, dacă nu menţionează de unde s-au inspirat? Cred că nu. Reţetele sunt ca şi poeziile din folclor. Transmise din generaţie în generaţie, se mai alterează puţin pe ici pe colo, păstrându-şi esenţa dar inevitabil, nu şi forma. Aceeaşi reţetă realizată de două persoane diferite, va avea cu siguranţă rezultate diferite de fiecare dată. Gustul, forma, servirea, întreaga atmosferă care însoţeşte mâncarea şi decorul, dau în final o notă personală reţetei şi o fac unică. Ca să nu mai vorbim de fotografii, care exceptând situaţiile în care sunt furate pur şi simplu de la alţii, spun cel mai mult despre autenticitatea reţetei şi stilul personal al bucătarului. Să luăm exemplul unei reţete foarte populare de desert: Tiramisu (din italiană tiramisù= ridică-mă). Dacă veţi încerca vreodată să aflaţi adevărata şi originala reţetă a lui Tiramisu ăsta ridicător, veţi descoperi o mie de versiuni ale ‘reţetei originale’, o mie de versiuni ale poveştii reţetei şi cel puţin încă o mie de variante ale fiecărei versiuni. Poate exagerez puţin (mai mult). Dar dacă vă plictisiţi vreodată foarte tare şi vreţi să aflaţi adevărul din spatele unei prăjituri controversate (care este!), vă recomand să începeţi de aici.

Intre timp, ca să trecem la acţiune, vă propun să considerăm reţeta lui Cristian aka Bucătar Maniac reţeta clasică de Tiramisu (cu albuşurile de ou încorporate în cremă), iar această reţetă pe care v-o descriu aici, o deviaţie, inspirată din site-ul meu preferat, Joy of Baking.

Ingrediente
2 pachete pişcoturi Savoiardi
250 ml cafea tare (espresso)
100 ml cherry
250 ml lapte
250 g mascarpone
100 g zahăr
35 g făină
2 linguriţe esenţă de vanilie
60 g unt
6 gălbenuşuri de ou
1 lingură cacao pudră

Preparare

Se pun la fiert 200 ml lapte cu 60 g zahăr. Separat, se bat gălbenuşurile cu 40 g zahăr până devin cremă. Se adaugă încet făina, apoi restul de 50 ml de lapte. Când laptele a fiert, se adaugă compoziţia de ouă şi se amestecă încontinuu, pentru a rămâne omogen. Se fierbe cca 5 min, până se îngroaşă. Se adaugă la sfârşit 50 ml de cherry, esenţa de vanilie şi untul tăiat bucăţele. E recomandat să strecuraţi crema într-un vas curat, pentru că se întâmplă des să se prindă făina pe fundul vasului în care a fiert.  Se lasă crema la răcit în frigider cel puţin 2h.

Intre timp se pregăteşte un vas potrivit, ideal este să fie de lăţimea pişcoturilor ca să rămână prăjitura cât mai compactă. Mie îmi place să folosesc un vas de sticlă, pentru că arată foarte apetisant straturile cu cremă. Se vor pune 8-10 pişcoturi pe un rând. Se prepară o cafea tare, cca 250 ml care se amestecă cu 50 ml de cherry după ce s-a răcit.

Când crema s-a răcit bine, se amestecă cu brânza mascarpone bătută în prealabil pentru a avea consistenţă pufoasă. Incepe operaţiunea înmuierea pişcoturilor şi înşiruirea straturilor. Eu m-am oprit la al treilea strat, dar depinde şi de înălţimea vasului pe care îl aveţi. Pişcoturile se înmoaie unul câte unul, doar pe jumătate, pentru că altfel devin prea moi. Se pun alternativ, un strat de pişcoturi şi unul de cremă. Se decorează cu cacao pudră din belşug.

E a treia oară când fac reţeta asta şi parcă tot nu m-am plictisit de Tiramisu. Aşa că mă interesează prea puţin care e reţeta originală şi care nu, dacă a apărut în Treviso sau în Siena, dacă e tiramisù sau tiramesù. Buon appetito!

Queen of puddings

Atunci când prepar ceva nou, îmi place întotdeauna să descopăr pe lângă gust şi savoare, povestea din spatele unei reţete. Nu toate mâncărurile au neapărat o poveste spectaculoasă care le stă la origine, dar cu siguranţă au o poveste pe care o ştii tu, dacă încerci să asociezi amintiri şi senzaţii cu gustul nou pe care îl experimentezi. De ceva vreme îmi propusesem să prepar un desert tradiţional englezesc, cu scopul clar de a-mi demonstra că cel puţin deserturile englezeşti (dacă nu bucătăria englezească) pot fi savuroase şi delicioase. Eram curioasă să fac o budincă de la mama ei, pentru că în cele câteva zile pe care le-am petrecut în UK până acum, nu avusesem ocazia să mă familiarizez cu tradiţia lor culinară (atât de controversată). Cineva spunea că pentru a mânca bine în Anglia, trebuie să iei micul dejun de trei ori pe zi. Well, ramâne de văzut.

Răsfoind una din minunatele cărţi de deserturi ale Marthei Day, mi-a rămas privirea pe un desert pe cât de good looking, pe atât de simplu şi banal ca ingrediente. Queen of puddings pare la prima vedere un desert al săracilor, însă combinaţia de ingrediente e atât de savuroasă încât nu poţi nega că uneori cele mai bune lucruri sunt cele mai simple. Si chiar dacă nu are o poveste spectaculoasă la origine, mie personal mi-a amintit de povestea lui Rémi, baietelul din Singur pe lume. Mi-a rămas mereu întipărit în minte pasajul în care Rémi ajunge acasă şi descoperă că mama lui făcuse rost de două ouă şi îi cocea un aluat dulce simplu din ouă, puţinul zahăr pe care îl mai avea şi făină. Era tot ce avea ea mai bun şi era pentru el. Cel mai extraordinar lucru care i se putea întampla.

Ingrediente:

100 g firimituri de pâine

600 ml lapte

4 ouă

coaja de la o lămâie

5 linguri de zahăr

Dulceaţă (sau după preferinţe sos de caramel sau sos de ciocolată)

Preparare:

Se încinge cuptorul la 180° şi se pregăteşte vasul în care se va ţine la cuptor. Un vas de ceramică mai înalt este ideal.

Se amestecă firimiturile cu coaja de lămâine şi trei linguri de zahăr.

Se pune laptele la fiert. Când a dat în primul clocot se ia de pe foc şi se amestecă cu pâinea.

Se separă albuşul de gălbenuş la trei din cele patru ouă. Se amestecă în mixer cele trei gălbenuşuri cu oul întreg până devine spumos. Se încorporează în cealaltă compoziţie.

Se toarnă compoziţia în vas şi se lasă cam 20 min să stea afară înainte de coacere. Apoi se bagă la cuptor şi se tot ţine vreo 50 min.

Când e aproape rumenită budinca, se bat albuşurile până devin spumă (să stea ţeapănă pe lingură). Apoi se adaugă şi restul de zahăr şi se mai bat puţin.

Se scoate budinca din cuptor, se întinde un strat de dulceaţă şi apoi  se adaugă spuma de ou.

Se mai ţine cam 10 min în cuptor până spuma devine bezea şi se rumeneşte puţin. Atenţie totuşi să nu se ardă.

P.S. Reţetă garantată marca K.I.S.S. (Keep it short and simple).

Welcome 2011!

Incerc să îmi amintesc când a fost ultima oară când m-am simţit atât de odihnită şi de optimistă la început de an. E o întrebare retorică evident, pentru că nu reuşesc să îmi amintesc de nicio culoare când a fost asta. După un an mai agitat ca niciodată, m-am retras în carapace pentru a-mi petrece sfârşitul de decembrie departe de prietenii şi apropiaţii mei. Regret că nu am petrecut timp de sărbători cu oameni la care ţin foarte mult, însă cei care mă cunosc ştiu că am fost cu gândul la ei. Trebuie totuşi să recunosc că nimic nu se compară cu o săptămână petrecută în linişte de sărbatori, cu mama. Ei trebuie să îi mulţumesc pentru reîncărcarea deplină a bateriilor.

Am încercat să mă ţin departe de orice planuri de acţiune măreţe şi de liste de „to do”. Am făcut doar nişte prăjiturele când chiar mă ardeau mânuţele şi nu mai aveam stare (ca să nu vorbesc de raţa cu arome şi glazură de caramel...), m-am întâlnit cu câţiva prieteni dragi de care îmi era foarte dor, am citit şi m-am uitat la filme, iar în rest am lenevit la greu şi am stat în pijama. Nu am vrut să mă gândesc prea mult nici la 2010, să disec toate lucrurile care s-au întâmplat, pentru că altfel nu mai îmi rămânea mult timp de odihnă. Simt doar că sunt mulţumită de alegerile pe care le-am făcut, cred că a meritat munca şi oboseala şi agitaţia, iar tot ce sper în continuare este doar să fiu săntătoasă şi consecventă în ceea ce-mi propun să fac. Restul va veni de la sine şi ştiu că va fi bine. Voi încerca să am mai multă încredere în ceea ce ştiu, pentru că a fi prea perfecţionist nu e întotdeauna un lucru bun (pentru ceilalţi), şi după cum probabil aţi ghicit, voi reîncepe să postez săptămânal ceva dulce cu dichis...

Acesta a fost cadoul meu de Crăciun pentru câţiva prieteni şi cunoscuţi. Reţeta e aceeaşi ca şi anul trecut.

Iar acesta este tortul Pădurea Neagră care ne-a îndulcit primele ore ale noului an.

Ingrediente:

Blat

180 g făină

300 g zahăr pudră

125 g ciocolată neagră

8 ouă

1 cană de lapte

1 linguriţă esenţă de rom

1 linguriţă esenţă de vanilie

Decor

2 borcane de compot de cireşe

100 ml cireşată

500 ml frişcă

100 g ciocolată pentru decor

1 lingură cacao

Preparare:

Cu o seară înainte să vă apucaţi de marea operaţiune, scoateţi cireşele din compot, îndepărtaţi-le sâmburii (dacă au) şi lăsaţi-le peste noapte în cireşată. A doua zi le scurgeţi, iar cireşata o amestecaţi cu zeama de la compot.

Incingeţi cuptorul la 180° şi pregătiţi o formă de copt rotundă pe care o tapetaţi cu hârtie de copt.

Separaţi gălbenuşurile de albuşuri, şi bateţi apoi în mixer galbenuşurile cu zahărul până devin spumoase. In the meantime, pentru că ştiu că sunteţi multitasking, topiţi ciocolata în bain marie, după care o încorporaţi în compoziţia de ouă cu zahăr. Adăugaţi apoi esenţa de vanilie şi rom, şi puţin lapte, în cazul în care compoziţia e prea consistentă. Continuaţi să adăugaţi făina în care aţi pus şi praful de copt până la omogenizare şi mai turnaţi lapte, până obţineţi o consistenţă de cake. Umpleţi forma şi ţineţi în jur de 40-50 de minute la cuptor. Blatul ar trebui să crească destul de mult, pentru a putea fi tăiat in 3 părţi egale.

După ce s-a răcit, orice blat trebuie tranşat. Pe ăsta îl tranşăm în trei :) Foile trebuie însiropate, dar se însiropează pe rând.

Pentru decor, pregătiţi frişca bătută bine să stea ţeapănă, cireşele ameţite de alcool scurse şi uscate pe un şervet, şi ciocolata pentru decor. Eu am făcut singură aceste ace de ciocolată. Am întins ciocolată topită pe un blat de bucătărie, şi apoi, după ce s-a răcit, am ras-o cu un fel de şpaclu, de-au ieşit fâşiile rebele cum le vedeţi. Dacă aveţi timp şi chef de joacă, găsiţi tot felul de idei năstruşnice aici.

Si începeţi operaţiunea decor. Prima foaie: însiropată, înfrişcată, încireşată. A doua foaie: însiropată, înfrişcată, încireşată. A treia foaie: acu i-acu :) Trebuie să îmbrăcaţi tot tortul în frişcă, apoi să ornaţi cu cioco de jur imprejur, şi dacă vreţi, puteţi să ornaţi şi deasupra cu nişte moaţe de frişcă. Eu am mai ţinut şi nişte cireşe de decor şi am prăfuit din loc în loc cu cacao, că dă bine, uşor fancy ca de Revelion ;) Un An Nou fericit şi multă sănătate tuturor! World peace! :)