miercuri, 21 aprilie 2010

Cupcakes cu fructe de pădure simple ca bună ziua

Tu ce faci când te afli într-o situaţie disperată şi fără soluţie, care nu depinde de tine, dar în schimb te afectează direct? Intri în panică? Te enervezi? Te simţi neajutorat(ă)? Iţi vine să bei ceva? Îţi calculezi pierderile? Te încăpăţânezi să găseşti o soluţie? Iţi imaginezi scenarii? Te resemnezi? Râzi? Eu le fac pe toate. Dar la urmă râd, pentru că e singurul lucru cu care te mai poţi recompensa cu adevărat pentru a nu-ţi pierde energia şi pentru a putea merge mai departe. Ultima săptămână a fost parcă desprinsă dintr-o comedie cu Charlie Chaplin, în care fiecare gest şi situaţie dă naştere unui lanţ întreg de evenimente comice care pot continua la nesfârşit, ca într-un joc de domino. Doar că în timp ce râzi în hohote, ţi-e oarecum milă de soarta injustă şi nefericită a protagonistului care a ajuns acolo din pur ghinion. În filmul meu mut din ultimele zile, toate s-au întâmplat din cauza unui vulcan cam jucăuş, cel al cărui nume nu îl rostim (pentru că pur şi simplu nu putem). Dacă ăsta nu e un motiv de râs, nu ştiu ce e... În final, cred că important este să te revezi pe tine în situaţia trăită şi să încerci să îţi dai seama dacă ai fi putut face ceva pentru a o schimba. Dacă ai fi putut face ceva, vei ţine cont de asta data viitoare. Dacă nu, zâmbeşti şi mergi mai departe şi te bucuri că nu a fost mai rău. Sau faci o prăjitură...
Cineva anonim îmi lăsase un comentariu în care îmi spunea că reţetele pe care le postez par sofisticate şi greu de realizat. Asta mi-a amintit de un citat care îmi place mult: „Nu faptul că lucrurile sunt dificile ne împiedică să îndrăznim, ci faptul că nu îndrăznim le face să pară dificile”. Deştept băiat Seneca ăsta, chiar dacă puţin cam stoic pentru gustul meu. Nimic nu e prea dificil şi sofisticat dacă ai răbdare, ai cu ce, ştii unde vrei să ajungi, şi cum. Când vine vorba de gătit, partea cea mai complicată este pregătirea ingredientelor. După ce le-ai înşirat frumos pe masă, totul începe să decurgă lin, conform planului. E important să nu uiţi obiectivul final, să gândeşti acţiunea în termeni de paşi mărunţi, etapă cu etapă, şi să te distrezi făcând. Recomandat pentru rezultate optime: o companie plăcută, o muzică allegro appassionato şi un pahar de vin bun, din cel nedătător de dureri de cap.

Cupcakes cu fructe de pădure simple ca bună ziua

Ingrediente

Blat
220g făină
½ lgţ* praf de copt
½ lgţ bicarbonat de sodiu
¼ lgţ sare
½ lgţ scorţişoară
2 ouă mari
200 g zahăr pudră
100 g unt topit şi răcit
150 ml lapte
½ lgţ esenţă de vanilie
250g fructe de pădure (mure, zmeură, afine etc. Se poate înlocui cu vişine sau orice alt fruct, teoretic)
*'lgţ'-ul este prescurtarea pentru unitatea de măsură 'linguriţă', utilizată cu precădere în jargonul brioşiştilor şi pietrarilor din zona câmpenească a Văii Gârboului, situată la vest de Cluj.

Decor
250 ml frişcă
Câteva fructe

Preparare
Preîncălziţi cuptorul şi pregătiţi formele. Eu folosesc forme de silicon mai nou. Sunt mai practice că nu trebuie unse.
Aluatul se face simplu şi rapid. Amestecaţi făina cu praful de copt, bicarbonatul, sarea şi scorţişoara. În alt vas, bateţi ouăle cu zahărul, apoi adăugaţi şi untul topit şi vanilia, până se transformă într-o compoziţie cremoasă. Combinaţi cele două, după care adaugaţi treptat laptele şi gata aluatul. Prima oară când am făcut cupcakes cu fructe de pădure, am amestecat fructele direct în aluat. E o variantă. Însă combinaţia de albastru închis de la afine şi aluatul galben, a devenit o chestie verzuie care aducea mai degrabă a brânză cu mucegai decât a desert (chit că la gust erau la fel). Deci am schimbat strategia de data asta, şi am turnat alatul în forme până la 1/3 din înălţimea formei, apoi am adăugat un strat de fructe, apoi iar aluat, şi apoi iar fructe. Le-am ţinut la cuptior cam 40 min. La sfârşit se ornează cu un moţ de frişcă şi cu o măslină de cireaşă de pe tort, adică o zmeură.

Aşa arătau înainte, mari şi mici toată lumea la cuptor :)

Simpatice rău astea mici mici

Cam aşa arată în final



Şi închei pauza mea de desert şi de poveşti, cu un cântec care pentru mine înseamnă mai mult decât o sută de texte şi speech-uri motivaţionale. Have fun!

luni, 5 aprilie 2010

Tarta cu nume complicat si cu fistic

De când mănânc baghetă în loc de pâine, am observat un lucru. Nu o dată, mergând pe stradă cu o baghetă în mână şi trecând pe lângă cineva care de asemenea mergea pe stradă cu o baghetă în mână, mi s-a întâmplat să surprind o privire şi un zâmbet complice. La început mi-am zis că o fi pentru că sunt în fustă şi el e băiat, apoi mi-am zis că e din cauză că sunt în pantaloni şi ea e fată, ca într-un final să-mi dau seama că nu are nici o legatură cu mine... (Ce-i drept nu e foarte reconfortant să ajungi la concluzia asta...) Ceea ce se întâmplă de fapt şi de drept, părerea mea personală, este un soi de complicitate a mâncătorilor de baghete, adică echivalentul unui sentiment de solidaritate civică (şi naţională aş zice). Francezii au un cult inimaginabil pentru baghete, chit că dacă ai cumpărat-o după-masa şi nu ai consumat-o în aceeaşi zi, o arunci. Dar ce contează? Ce plăcere mai mare decât să mergi a doua zi dimineaţă din nou la boulangerie? Si culmea, e o plăcere molipsitoare. Stai cu drag la coadă. Ba chiar mi se pare că francezii adoră să stea la coadă pentru mâncăruri fine (şi pentru ajutor social...). Cred că dacă îmi va fi dor de ceva când voi pleca de aici, de asta îmi va fi. De imaginea mea cu o baghetă în mână ieşind din boulangerie şi zâmbind complice celui care îmi ţine uşa la ieşire.
Am mai observat ceva de când mănânc baghetă. Că îmi place la nebunie fisticul. Înainte nu mă dădeam în vânt, dar acum îmi place în toate combinaţiile: sărat, nesărat, pisat, întreg, în prăjitură, în creme, în iaurt, în pasta de dinţi... Glumesc cu pasta de dinţi, dar cineva ar trebui să se gândească şi la varianta asta.

Am facut şi eu o tartă cu fistic şi cu caise, pe numele ei original „Tarte aux abricots et son streusel pistache/cannelle”. În traducere (foarte) liberă, „Tartă cu caise acoperită cu aluat sfărâmicios cu fistic şi scorţişoară”. Streusel-ul ăsta e un fel de crumble, să-i zicem un „sfărâmicios” (asta îmi aminteşte de gluma mea preferată de când aveam 5 ani: un moştrofonţ este ceva mai mare decât un sfârlifus şi mai mic decât un pichiponţ).

Tartă cu caise şi sfărâmicios (crumble) cu fistic şi scorţişoară

Ingrediente

300 g aluat de tartă (pate brisée)
500 g caise (proaspete sau la cutie, dar tăiate cel mult în jumătate)

Crema de migdale
100 g migdale măcinate (dacă nu găsiţi migdale puteţi înlocui cu nucă sau orice altceva măcinat, mai puţin piper sau chilli)
100 g zahăr
100 g unt
2 ouă
1 strop de esenţă de vanilie

Sfărâmiciosul streusel (sau streusel cel sfărâmicios)
200 g unt
50 g fistic nesărat
20 g migdale măcinate
125 g zahăr brun
200 g făină
5 g fix scorţişoară
Prepararea (durează cca 30 min prepararea şi 40 min coacerea)
Preîncălziţi cuptorul la 200˚C vreo 10 min, apoi îl lăsaţi la 180˚C până băgaţi marfa înăuntru. Pregătiţi forma de tartă şi o ungeţi cu unt. Cântăriţi şi adunaţi toate ingredientele în acelaşi loc (mai puţin aluatul, care rămâne la rece încă).

Aluatul îl faceţi mai devreme (sau îl cumpăraţi), dar neapărat să stea la rece cel puţin 30 min înainte de folosire. Secretul este ca untul din aluat să nu se topească, pentru că în cazul ăsta nu mai e sfărâmicios, se întăreşte când se răceşte.

Pentru crema de migdale, amestecaţi într-un vas migdalele măcinate cu zahărul şi untul (la temperatura camerei). Când s-a omoGenizat, încorporaţi pe rând ouăle. Mixaţi până devine o compoziţie cremoasă, şi la sfârşit adăugaţi esenţa de vanilie. Păstraţi la rece.

Tăiaţi caisele în două şi înlăturaţi sâmburii. Dacă sunt la cutie, deja tăiate şi fără sâmburi, click next :).

Pentru streusel, mai întâi topiţi untul şi îl lăsaţi să se racească 5 min. Intr-un vas, adăugaţi făina, zahărul, migdalele (sau nuca măcinată), scortişoara şi le amestecaţi niţel. Apoi, începeţi să vărsaţi încet untul peste această compoziţie, amestecând doar cu vârful degetelor, astfel încât să rămână o compoziţie sfărâmicioasă, şi nu omogenă (în nici un caz!). Apoi aruncaţi şi fisticul acolo grămadă. O să vedeţi că e simplu, se face cu simţ şi cu voie bună ;)

Pasul următor este punerea lucrurilor în ordine. Adică aşezaţi aluatul (de cca 2 cm grosime) în tavă, şi îl îndesaţi bine pe margine ca să iasă forma de tartă frumoasă. Adăugaţi crema, apoi aşezaţi soldăţeşte caisele, şi o ţineţi la cuptor cca 25 min. Apoi o scoateţi din cuptor puţin, o acoperiţi cu minunatul sfărâmicios streusel şi o mai ţineţi cam 15 min. Vedeţi şi voi, depinde cât de arsă vă place :)

Această reţetă îi aparţine unui celebru cofetar, pe numele său Frédéric Bourse.
Bon appétit!