sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Sweet surprises

Când aţi trimis sau aţi primit ultima oară o scrisoare, în adevăratul sens al cuvântului, de la cineva apropiat? Dar un pachet? Pentru mine, un aviz de la poştă pe care scrie ‚recomandată’ sau ‚colet’, nu mai înseamnă de mult timp altceva, decât o notificare de la te miri ce instituţie publică (de obicei o amendă!), sau un pachet cu produse comandate online. Imi amintesc însă cu nostalgie, de perioada când eram încă în şcoala generală şi în primii ani de liceu şi corespondam cu diverşi copii pe care îi cunoscusem în micile mele călătorii [inclusiv cu o fată din Botoşani, pe care nu mai ştiu cum o chema sau de ce corespondam cu ea :)]. După ce trimiteam o scrisoare, calculam imediat cam în cât timp urma să primesc răspunsul, şi aşteptam realmente cu emoţie momentul. De multe ori întrebam poştaşul dacă sigur s-a uitat bine şi nu e nimic pentru mine. Acum scriem scrisori de maxim 140 de caractere... :)

Când am primit pachet de acasă săptămâna trecuta, m-am bucurat ca un copil. Si m-am simţit iubită şi puţin cam răsfăţată. Dacă îmi făcea cineva o poză în drum spre casă, era o fotografie de colecţie, pentru că eram toată un zâmbet şi o nerăbdare. Iar ceea ce m-a dat gata definitiv, a fost că pe lângă lucrurile pe care le cerusem explicit, am găsit in pachet şi un borcănel cu dulceaţă de portocale cu nuci, făcută de Bogdan. E delicioasă, şi o păstrez ca pe o delicatesă de care mă ating din când în când, atunci când îmi beau cafeaua, cu un biscuite cu migdale. What a snob! :P Iar dacă maestrul bucătar îmi dă reţeta şi permisiunea de a o dezvălui, o voi posta în curând.
L.E. Reţeta aşa cum am primit-o :)

Ingrediente
vreo 10 portocale măricele
1,2 kg zahăr
2 plicuri zahăr vanilat
100 g nuci tocate mărunt cu cuţitul

Preparare
Se curăţă portocalele şi se taie mărunt, cubuleţe, nu foarte mici. Se adaugă un kg de zahăr şi se lasă în cratiţă cam o oră, să îşi lase sucul, pe urmă se pun pe foc şi se fierb la foc mic, amestecând din când în când cu o lingură de lemn până când se îngroaşă siropul. Intr-un alt vas se caramelizează 200 g zahăr cu o lingură de zeamă de lămâie şi două pliculeţe de zahăr vanilat. Când s-a topit zahărul se pun şi nucile şi se amestecă apoi compoziţia asta se toarnă peste dulceaţă şi se mai fierbe puţin şi gata! Se toarnă în borcanele încălzite în prealabil sub jet apă fierbinte sau într-un vad mai mare cu apă fierbinte, pe aragaz. Pam pam.



duminică, 24 ianuarie 2010

Despre inspiratie

Citeam acum câteva zile pe blogul lui Ştefan, despre nevoia de concentrare şi despre câte priorităţi e bine să îţi stabileşti, atfel încât să poţi spera că vei şi ajunge la finish cu toate. M-a pus puţin pe gânduri, recunosc. Nu că nu mi-aş cunoaşte priorităţile, dar de fiecare dată când le analizez, şi de fiecare dată când ajung la aceeaşi concluzie că sunt prea multe [cu siguranţă mai multe de 3 :)], mă autoconving că nu pot renunţa la nici una. De obicei, mi se întâmplă să am imediat un flash din ăla ca în desene animate când Tom se uită la Jerry şi vede un pui rotisat. Eu văd un neon verde de farmacie, semn că trebuie să îmi fac neapărat drum după nişte vitamine.

Lucrurile stau însă altfel când ieşi din rutină, când pleci într-o altă ţară pentru o jumătate de an, lăsând vechiul pentru un nou necunoscut, cu...20 de kg de bagaj. Să vezi atunci prioritizare! Evident că un hobby ca al meu, nu are nici o şansă să se strecoare în acest bagaj cu priorităţi, cum ar fi hainele, dicţionarele, periuţa de dinţi şi halatul de baie. Dar mă consolasem la gândul că voi rezista, îmi voi lua de acolo toate minunăţiile şi va trece. Si într-adevăr, de când am ajuns în Franţa, şi în acest oraş, nu foarte spectaculos per se, dar cu micile lui atracţii, nu mă mai satur de toate minunăţiile gastronomice care îmi ies în cale la fiecare pas. Mă fascinează ideea boutique-urilor cochete, a micilor afaceri de familie, care au crescut şi au evoluat de-a lungul generaţiilor, datorită valorilor lor, a istoriei, a respectului faţă de trecutul lor şi al comunităţii din care s-au tras. Orice boulangerie, patisserie, chocolatrie, confisserie, charcuterie, fromagerie, are o istorie, pe care nu uită să o pună în valoare, şi asta le dă tot farmecul şi autenticitatea. Fiecare se diferenţiază de celălalt prin povestea sa de familie.
Am început să fiu mai atentă la ceea ce văd, să îmi notez mici detalii care fac diferenţa, să citesc despre valorile celorlaţi. Şi aşa ajungem să ne simţim inspiraţi şi cuprinşi de energie (chiar şi în lipsa vitaminelor), fără să ne dăm seama. De exemplu povestea afacerii cu ciocolată a familiei Gelencser, care începe în a doua jumătate a secolului trecut când Laszlo Gelencser, un tânăr de 19 ani emigrează din Ungaria şi se căsătoreşte cu fiica unui ciocolatier din Normandia. Sau lanţul de patiserii, devenit o multinaţională de succes, PAUL (Holder Group), care a început ca o mică brutărie de familie în 1889. E atât de multă istorie în fiecare mic boutique în care intri, încât te copleşeşte.

Ca să nu mai menţionez istoria şi valorile unor restaurante devenite celebre, tocmai pentru particularitatea şi încărcătura spirituală pe care o transmit clienţilor lor. Două exemple îmi vin acum în minte, pentru că m-au impresionat în mod deosebit: Thierry Marx şi Hélène Darroze.
                                             
Ce m-a încântat la culme este că aici, am gasit la biblioteca municipală, cărţi şi albume de gastronomie, dar şi de artă, pe care la noi ai doar ocazia să le răsfoieşti în librării, sau le vezi în dulapul închis cu cheie de la sala de lectură. Accesul la cultură este nelimitat şi gratuit, şi oamenii cunosc respectul faţă de carte şi cultură. Iar asta se reflectă în valorile şi principiile cu care se hrănesc.
Cu atâtea surse de inspiraţie în jurul meu, vă închipuiţi probabil că nu am mai avut stare, aşa că ieri seară am dat o fugă la supermarket, şi m-am întors cu asta:                                                  
Show must go on!

vineri, 1 ianuarie 2010

Cand vine vorba de aspect...

...ca să continui în acelaşi repertoriu cu Irina, gandul mă duce tot la Philippe Conticini. Am ajuns în Paris şi mi-am făcut drum la Pâtisserie des rêves, să mă conving că e într-adevăr aşa cum se povesteşte. Rue du Bac e o locaţie perfectă pentru această mică bijuterie de patiserie. Liniştită, cu aerul acela de străduţă de cartier parisian unde oamenii se ştiu între ei pentru că se întâlnesc zilnic la brutăria de la colţ, sau la florărie sau la măcelarul care are mica lui afacere de familie de 30 de ani pe acea străduţă. De afară totul pare sclipitor, iar când păşeşti înăuntru te pierzi de-a dreptul.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care sunt prezentate şi vândute produsele. Cu cea mai mare grijă şi atenţie. Intr-un spaţiu de maxim 100 mp, vânzătoarea introduce comanda electronică care e imediat transmisă în spate, de unde îţi primesti produsul gata ambalat şi dichisit frumos. Nu se face diferenţă că ai cumpărat de 4 sau de 30 de euro. Standardul de prezentare şi ambalare e acelaşi. La fel şi atenţia faţă de client. Când eşti tocmai plecat din România şi ajungi într-un astfel de loc, ai un mic şoc cultural, eu cel puţin am simţit o oarecare discrepanţă. Ca să nu mai spun că madlena, plăcinta de mere şi tarta de lămâie pe care le-am luat mi s-au părut cele mai gustoase prăjituri ever!

Voilà la Tarte de saison au citron :)



Christmas gift cupcakes

Sărbătorile de anul acesta au fost oarecum atipice, şi nu pot să spun că mi-au tihnit, aşa cum se întâmplă de regulă de sărbători. Au coincis cu o perioadă destul de agitată pentru mine, plecarea în Franţa, agitaţia şi pregătirile dinaintea plecării, mărunţişurile de rezolvat, pusul lucrurilor în ordine. Dar a fost interesant, şi până la urmă e anul 2010 şi pentru mine, ca pentru tot restul lumii, chiar dacă nu am mai apucat să mă îmbuib cu sarmale şi cârnaţi şi răcituri şi zece feluri de prăjituri :) Am petrecut noaptea de Revelion în Le Havre, sperând că poate Primăria, ca şi la noi, organizează vreo festivitate cu focuri de artificii. M-am plimbat cu Bogdan prin tot oraşul în miez de noapte, dar nimic. Totul mort. La ora 12, au ieşit totuşi câţiva petrecăreţi pe la geamuri, să întâmpine cum se cuvine noul an, adică s-au pus pe zdrăngănit oale şi cratiţe. Da, chiar oale şi cratiţe, iar la câteva minute după această destrăbălare au şi apărut două maşini de poliţie, cu sirenele pornite, de unde am tras noi concluzia că nu numai focurile de artificii sunt interzise pe aici, dar şi surogatele acestora. Pesemne că deranjează peştii în somn.

Dar revenind la zilele dinaintea plecării, am fost foarte mulţumită de mine, pentru că am reuşit totuşi să prepar nişte Christmas cupcakes, şi încă două feluri. Intenţia era să fac şi biscuiţi şi turtă dulce, dar în primul rând nu am mai avut timp, şi în al doilea rând, mama m-a ameninţat că dacă îi las prea multe dulciuri riscă să dea în diabet doamne fereşte. Aşa că m-am rezumat la aceste simpatice creaţii colorate, pe care le-am mai folosit şi pe post de cadou, pe deasupra.

Decorurile le-am făcut tot eu, din fondant, colorat în diverse culori şi bibilit la greu. Noroc cu Bogdan că m-a ajutat la omuleţii de zăpadă. Oricum, dacă nu aveţi răbdare cu migăleli de genul ăsta, există tot timpul alternative de a cumpăra decorurile direct din cofetării.

Am pregatit două feluri de cupcakes: o tură cu dovleac, şi o alta cu ciocolată şi nuci.
Reţeta de pumpkin cupcakes am postat-o deja aici, iar de data asta am modificat doar toppingul. Pentru toppingul de ciocolată, am folosit 200 g ciocolată menaj (de preferat amăruie, dacă vreţi să aibă o textură mai lucioasă) şi cca 50 ml frişcă lichidă. Se taie ciocolata în bucăţele cât mai mici, şi se pune la topit în bain-marie. Când s-a topit de tot, se adaugă câte puţină frişcă, până devine cremoasă, dar nu prea lichidă, deoarece va trebui să se întărească după răcire. Dacă cumva se întâmplă ca în momentul în care adăugaţi frişca să se taie, continuaţi să amestecaţi, de obicei îşi revine în câteva secunde. Dacă aţi obosit şi încă tot nu şi-a revenit, atunci bănuiesc că puteţi s-o aruncaţi :)

Acum arată ok zic eu, aşa că le pun şi o poză.
 Ingrediente pentru 20 de muffins cu ciocolată şi nuci

Blatul
300 g făină
250 g unt moale
4 ouă
200 ml lapte
½ linguriţă bicarbonat de sodiu
½ linguriţă bicarbonate de amoniu
200 g zahăr
3 linguri cacao
100 g nucă tăiată bucăţi
50 g fulgi de ciocolată

Topping-ul
200 g ciocolată albă
50 ml frişă lichidă
Decoraţiuni de sezon (pot fi din fondant sau marţipan)

Preparare
Se încinge cuptorul şi se pregătesc formele de muffins.
Se amestecă ouăle cu zahărul până când zahărul e aproape dizolvat. Se adaugă untul, cacao, făina, bicarbonatul de amoniu şi cel de sodiu (stinse în lapte sau în puţină zeamă de lămâie). Se amestecă bine, iar la final se adaugă nuca şi fulgii de ciocolată. Se toarnă compoziţia în forme şi se ţin la cuptor cca 40 de minute. E important să nu deschideţi cuptorul în primele 25 de min, pentru că nu vor mai creşte prăjiturelele.
Toppingul se face respectând paşii pe care i-am menţionat mai sus, doar ca în loc de ciocolată neagră este ciocolată albă :P
Trebuie lăsate să se răcească cam o oră, pentru că altfel nu se întăreşte suficient toppingul de ciocolată.

Eu le-am ambalat frumos şi le-am oferit cadou (de criză, dar de suflet ;))
Enjoy!