vineri, 1 ianuarie 2010

Christmas gift cupcakes

Sărbătorile de anul acesta au fost oarecum atipice, şi nu pot să spun că mi-au tihnit, aşa cum se întâmplă de regulă de sărbători. Au coincis cu o perioadă destul de agitată pentru mine, plecarea în Franţa, agitaţia şi pregătirile dinaintea plecării, mărunţişurile de rezolvat, pusul lucrurilor în ordine. Dar a fost interesant, şi până la urmă e anul 2010 şi pentru mine, ca pentru tot restul lumii, chiar dacă nu am mai apucat să mă îmbuib cu sarmale şi cârnaţi şi răcituri şi zece feluri de prăjituri :) Am petrecut noaptea de Revelion în Le Havre, sperând că poate Primăria, ca şi la noi, organizează vreo festivitate cu focuri de artificii. M-am plimbat cu Bogdan prin tot oraşul în miez de noapte, dar nimic. Totul mort. La ora 12, au ieşit totuşi câţiva petrecăreţi pe la geamuri, să întâmpine cum se cuvine noul an, adică s-au pus pe zdrăngănit oale şi cratiţe. Da, chiar oale şi cratiţe, iar la câteva minute după această destrăbălare au şi apărut două maşini de poliţie, cu sirenele pornite, de unde am tras noi concluzia că nu numai focurile de artificii sunt interzise pe aici, dar şi surogatele acestora. Pesemne că deranjează peştii în somn.

Dar revenind la zilele dinaintea plecării, am fost foarte mulţumită de mine, pentru că am reuşit totuşi să prepar nişte Christmas cupcakes, şi încă două feluri. Intenţia era să fac şi biscuiţi şi turtă dulce, dar în primul rând nu am mai avut timp, şi în al doilea rând, mama m-a ameninţat că dacă îi las prea multe dulciuri riscă să dea în diabet doamne fereşte. Aşa că m-am rezumat la aceste simpatice creaţii colorate, pe care le-am mai folosit şi pe post de cadou, pe deasupra.

Decorurile le-am făcut tot eu, din fondant, colorat în diverse culori şi bibilit la greu. Noroc cu Bogdan că m-a ajutat la omuleţii de zăpadă. Oricum, dacă nu aveţi răbdare cu migăleli de genul ăsta, există tot timpul alternative de a cumpăra decorurile direct din cofetării.

Am pregatit două feluri de cupcakes: o tură cu dovleac, şi o alta cu ciocolată şi nuci.
Reţeta de pumpkin cupcakes am postat-o deja aici, iar de data asta am modificat doar toppingul. Pentru toppingul de ciocolată, am folosit 200 g ciocolată menaj (de preferat amăruie, dacă vreţi să aibă o textură mai lucioasă) şi cca 50 ml frişcă lichidă. Se taie ciocolata în bucăţele cât mai mici, şi se pune la topit în bain-marie. Când s-a topit de tot, se adaugă câte puţină frişcă, până devine cremoasă, dar nu prea lichidă, deoarece va trebui să se întărească după răcire. Dacă cumva se întâmplă ca în momentul în care adăugaţi frişca să se taie, continuaţi să amestecaţi, de obicei îşi revine în câteva secunde. Dacă aţi obosit şi încă tot nu şi-a revenit, atunci bănuiesc că puteţi s-o aruncaţi :)

Acum arată ok zic eu, aşa că le pun şi o poză.
 Ingrediente pentru 20 de muffins cu ciocolată şi nuci

Blatul
300 g făină
250 g unt moale
4 ouă
200 ml lapte
½ linguriţă bicarbonat de sodiu
½ linguriţă bicarbonate de amoniu
200 g zahăr
3 linguri cacao
100 g nucă tăiată bucăţi
50 g fulgi de ciocolată

Topping-ul
200 g ciocolată albă
50 ml frişă lichidă
Decoraţiuni de sezon (pot fi din fondant sau marţipan)

Preparare
Se încinge cuptorul şi se pregătesc formele de muffins.
Se amestecă ouăle cu zahărul până când zahărul e aproape dizolvat. Se adaugă untul, cacao, făina, bicarbonatul de amoniu şi cel de sodiu (stinse în lapte sau în puţină zeamă de lămâie). Se amestecă bine, iar la final se adaugă nuca şi fulgii de ciocolată. Se toarnă compoziţia în forme şi se ţin la cuptor cca 40 de minute. E important să nu deschideţi cuptorul în primele 25 de min, pentru că nu vor mai creşte prăjiturelele.
Toppingul se face respectând paşii pe care i-am menţionat mai sus, doar ca în loc de ciocolată neagră este ciocolată albă :P
Trebuie lăsate să se răcească cam o oră, pentru că altfel nu se întăreşte suficient toppingul de ciocolată.

Eu le-am ambalat frumos şi le-am oferit cadou (de criză, dar de suflet ;))
Enjoy!


2 comentarii: